IuteCredit Moldova, felicita echipa „Shepherd Company” pentru reprezentarea Republicii Moldova la a treia ediție a Festivalului și Forumului Internațional de Televiziune „Inima Europei”, care a avut loc în perioada 25-28 septembrie 2023 la Varșovia. Televiziunea Poloneză a reunit radiodifuzori publici din Europa Centrală și de Est, oferind o platformă extinsă de prezentare a producțiilor TV recente din regiune.

Sergiu Scobioală și Traian Stoianov au prezentat cu pasiune și dedicare proiectul lor, „Fiica Vinificatorului”, în cadrul concursului de pitch-uri pentru seriale TV.

„Povestea familiei de vinificatori a impresionat profund juriul internațional, iar proiectul a primit o mențiune specială, marcând o recunoaștere deosebită a calității și potențialului său. „Fiica Vinificatorului” este mai mult decât un proiect al unei case de producție; este un proiect național care promovează Moldova ca o destinație turistică și poveștește despre tradițiile noastre vitivinicole”, a declarat Sergiu Scobioală, autorul proiectului.

Acest moment de succes a generat, de asemenea, o invitație oficială către echipa „Shepherd Company” pentru a participa la Festivalul „New EU Market” din Zagreb, Croația. Acolo, vor putea să prezinte proiectul în fața potențialilor co-producători. Această oportunitate reprezintă un avans semnificativ în dezvoltarea și promovarea proiectului pe scena internațională, având în vedere importanța festivalului.

„Suntem onorați să primim o mențiune specială la festivalul „Heart of Europe” pentru proiectul „Fiica Vinificatorului”. Această recunoaștere reflectă eforturile noastre dedicate în crearea unei povești captivante și a unui conținut de calitate, care a rezonat cu publicul și a atins inimile membrilor juriului”, spune Traian Stoianov, Producător Executiv.

La concurs au fost inregistrate peste 170 de proiecte, ceea ce amplifică importanța și semnificația aprecierii acordate proiectului „Fiica Vinificatorului”.

IuteCredit Moldova dorește să transmită aprecierea sa pentru munca depusă și să le ureze lui Sergiu Scobioală și Traian Stoianov mult succes în continuarea dezvoltării acestui proiect excepțional.